TV-ul – De la concept la avansul tehnologic

E greu de crezut acum ca in urma cu mai bine de o suta de ani ideea de a transmite imagini in miscare cu ajutorul unui fir era o fantezie. Trecand peste faptul ca a durat aproape 50 de ani, pana la inceputul anilor 1900, in acele momente s-a atins performanta de a transmite cateva figuri geometrice pe fir, folosind o tehnologie asemnatoare cu cartele perforate, dar cu un scop total diferit decat in sistemele computationale din anii 70-80. Cu astfel de repere putem ajunge la concluzia ca traim vremuri magice in care, folosind o antena satelit, putem capta continut HD, daca nu chiar 3D HD, aferente nu unui singur post, ci catorva sute, daca nu mii din toata lumea.

Cuvintele „televizor” si „televiziune” sunt compuse din grecul tele si latinul visio. „Tele” se traduce prin „departe” sau „de departe”, iar „visio” descrie o vedere, o viziunie, astfel combinatia tele-visio defineste de fapt vederea de departe. Desi etimologia conteaza mai putin sau de cele mai multe ori este uitata foarte repede, merita retinut ca incepand cu 1928 a inceput comercializarea primului televizor cu tub cu neon. Chiar daca ideea de succes poate fi cu greu asociata cu un produs care s-a vandut in 1000 de exemplare pe parcursul a trei ani, de la 1930 la 1933, devine evident ca acesta era un produs care merita dezvoltat.

Trecerea la tubul catodic s-a petrecut in 1934, odata cu producerea primului televizor folosind aceasta tehnologie de compania Telefunken din Germania. Pana in 1940 insa, Franta, Marea Britanie si America aveau fabrici care foloseau aceeasi tehnologie. In ceea ce priveste pretul, pentru dimensiuni de la 8 centimetri pana la un maxim de 30 centimetri, preturile de achizitie variau de la 125$ pana la 445$. Desi aceste sume par simbolice, luand in calcul rata inflatiei sau, mai bine zis, devalorizarea dolarului, respectivelor sume le corespund valori actuale de 1.863 dolari si 6.633 dolari.

Prima transmisiune TV a avut loc, contrar asteptarilor, in Germania, incepand cu 1929, iar in 1936 omenirea a avut parte de prima transmisiune LIVE, tot in Germania, odata cu jocurile olimpice de la Berlin.

Primul televizor color a fost produs de catre Toshiba inca din 1959, cu o diagonala de 17 inci, in iulie 1960 acest produs „Made in Japan” fiind disponibil comercial. Inlocuirea lampilor s-a produs la scara larga in anii ’70-’80, odata ca trecerea la televiziunea color, moment in care se folosea deja electronica cu piese solide: tranzistoare, rezistoare, diode si, mai tarziu, cipuri.

In anii ’80 au aparut la pachet cu televizoare si primele telecomenzi, asa cum le cunoastem si ne sunt indispensabile astazi. Ideea de input suplimentar, obligatoriu astazi pentru utilizarea TV-ului ca display pentru o consola de jocuri sau un player, a aparut la inceputul anilor ’90, odata cu adoptarea standardelor S-Video sau Video complex.

Chiar daca trecerea la LCD-uri si plasme in masa, ca inlocuitor al TV-urilor clasice cu tub s-a produs la mijlocul anilor ’90, in ’80 deja existau proiecte avansate pentru ceea ce urma sa fie prima schimbare majora in televiziune: HDTV-ul. Dezvoltat de Japanese Broadcast Corporation, prima iteratie a popularului concept de televiziune de inalta definitie a fost demonstrat pentru prima oara in 1982. Caracteristicile acestui standard erau o imagine cu 1125 linii, in format 16:9 si un sunet pe 2 sau 6 canale.

Odata cu trecerea timpului s-au definit 3 standarde de continut HD in ceea ce priveste specificatiile continutul video:  cu 1080 linii intretesute (interlaced pentru cei mai familiari cu termenul in engleza) este cel  mai popular (1080i), urmat de 720p cu 720 linii afisate progesiv  si 1080p (sau progresiv), acesta din urma fiind cel mai calitativ.

Tinand cont ca vorbim de televiziune digitala, adoptarea formatului HD s-a reflectat si in cateva functii noi pe langa transmisia de continut audio-video.  Posibilitatea de stop-cadru sau functii de control parental sunt doar cateva exemple legate posibilitatile pe care le-a adus renuntarea la televiziunea analogica. Legat de acest aspect, abandonarea totala a tehnologiei analogice de transmisiune TV s-a petrecut incepand cu 2006 intr-un numar din ce in ce mai mare de tari. In iunie 2009, incetarea mai mult sau mai putin brusca a transmisiunile clasice numai in Statele Unite a lasat aproape 2 milioane de case fara semnal pe TV-uri, obligandu-i sa achizitioneze noi televizoare.

Televiziunea HD sau High Definition reprezinta un upgrade substantial fata de televiziunea clasica, numarul de pixeli intr-o imagine fiind de aproximativ 4 ori mai multi decat intr-o transmisiune SD – Standard Defition de acum 20 de ani. Folosind standarde de compresie pentru a micsora band necesara transmisiunilor TV si utilizand o variatie de DVB – Digital Video Broadcast ca mijloc de transmisie, HD-ul  a devenit un standard foarte popular in ultimii ani. Chiar si in tara noastra, printr-un numar foarte mare de operatori de televiziune digitala, precum RDS, Dolce sau Boom, HD-ul nu mai este un lux, ci mai degraba o comoditate usor accesibila. La nivel global, daca ar fi sa atragem atentia asupra unor momente istorice in evolutia HD-ului, acestea ar fi 23 iulie 1996, cand WRAL-HD din Carolina de Nord a inceput sa transmita HD in SUA, in timp ce in Europa au mai trecut aproape 8 ani pana sa se repete istoria. Pe 1 ianuarie 2008 a avut loc in Belgia prima transmisiunie a postului HD1, continutul transmis fiind concertul traditional de anul nou al orchestrei din Viena.

Noile tipuri de TV-uri, pe langa compatibilitatea cu standardele HD, au venit cu diversi algoritmi de postprocesare pentru a creste pe cat posibil calitatea continutului video SD, acesta fiind inca dominant mai ales pe piata autohtona. In ceea ce priveste rezolutia suportata pentru continut, s-au definit doua clase de panouri, Full HD sau HD Ready,  fie ele LCD sau Plasma. Aceasta caracteristica se refera la rezolutia maxima suportata pentru continutul afisat, Full HD definind posibilitatea afisarii de continut 1080p (1920×1080) iar HD Ready fiind restrictionat la 720p (1280×720).

Inventarea portului HDMI sau High Defintion Multimedia Interface a adus posibilitatea redarii de continut HD pe televizioarele moderne de un numar foarte mare de surse. Indiferent daca vorbim de PC-uri, console de jocuri sau player-e standalone, tinand cont de varietatea de continut HD disponibil pe internet, un televizor a renuntat sa mai fie doar o prelungire a semnalului de la operatorul de televiziune.

In ultimii ani, pentru a evita plafonarea conceptului de TV fie el LCD, LED, Plasma sau, imediat, OLED, s-a ajuns la integrarea unui nou concept, acela de Smart TV sau Internet TV. Aceasta denumire este asociata TV-urilor care integreaza posibilitatea integrarii in reteaua locala, respectiv la internet, cu ajutorul unui port ethernet sau a unei conexiuni fara fir.

Din aceasta conexiune rezulta un numar foarte mare de functii noi intalnite in ultima vreme si la televizoare mainstream nu doar cele de varf. In primul rand, daca aveti un smartphone cu iOS sau Android, toti producatorii importanti de Smart TV-uri, SONY, Philips, Samsung, LG si nu numai, si-au lansat aplicatii pentru a folosi telefonul pe post de telecomanda sau mai interesant pentru a furniza wireless continutul multimedia pe televizor, cu conditia ca ambele dispozitive sa fie in aceeasi retea.

Standardul DLNA a ajuns si el sa fie prezent in mare majoritatea a TV-urilor cu preturi de la aproximativ 2.000-2.500 lei. DLNA vine de la Digital Network Alliance si defineste un standard pentru transmisia de continut cu sau fara fir de la un echipament la altul din aceeasi retea locala. Astfel, puteti de exemplu sa transmiteti un slideshow de poze de pe smartphone pe TV sau puteti trimite un clip sau o melodie de pe PC pe acelasi TV. Daca aveti in reteaua locala un DLNA Server, care poate fi orice PC sau NAS cu continut multimedia pe el, anumite TV-uri pot recunoaste in reteaua locala aceste surse de continut si va ofera posibilitatea sa navigati prin ele pana ajungeti la continutul preferat pe care aveti posibilitatea sa-l redati.

Smart TV, mai recent, a ajuns sa fie asociat si cu un ecosistem de aplicatii sau servicii de Video on demand. Daca LG sau Samsung au deja magazine serioase de aplicatii cu o variatate foarte mare de jocuri sau surse de informatii suplimentare, SONY, de exemplu, si-a pus contractele din casele de productie la treaba si ofera posesorilor de TV-uri ale companiei posibilitatea de a vedea continut gratuit de pe posturi precum AXN sau Eurosport. Facebook sau Twitter au devenit de asemenea omniprezente. Fie ca vorbim de aplicatii sau chiar si widget-uri care plutesc peste filmul preferat, daca sunteti innebuniti dupa socializare virtuala, TV-urile actuale tind sa devina dispozitivul preferat pentru aceasta activitate.

3D-ul, chiar daca inca se afla la inceput chiar si peste ocean, nu doar la noi, pare sa obtina un avant serios. Avand un volum foarte mare de suport atat din partea producatorilor de TV-uri, cat si din partea producatorilor de jocuri, aceasta tehnologie tinde de asemenea, sa intre in mainstream si sa fie accesibila tuturor utilizatorilor care vor sa faca pasul catre noua era digitala.

Indiferent daca adoptati un TV cu tehnologie de redare pasiva sau tehnologie de redare activa, pe langa faptul ca orice continut 3D ruleaza fara probleme pe ambele panouri, merita sa retineti un singur detaliu: pretul ochelarilor. Daca o pereche de ochelari activi poate costa si 100 de dolari, o pereche de dolari pasivi costa de aproximativ 50 de ori mai putin: 2 dolari. In timp ce tehnologia pasiva este garantata sa nu includa flicker, extrem de obositor pentru ochi, din pacate, la costul injumatatirii rezolutiei pe inaltime tehnologia activa, desi vine cu un nivel de detaliu mai mare, in conditii de lumina naturala poate fi mult mai agresiva cu ochii mai sensibili.

In ceea ce priveste transmisiunile TV 3D, incepand cu 1 ianuarie 2010 s-a lansat prima televiziune care emite exclusiv continut 3D, intitulata SKY 3D, in Coreea de Sud. De atunci au mai aparut cateva posturi TV cu continut 3D, insa numarul lor, de aproximativ 14 in intreaga lume, nu demonstreaza o adoptare foarte rapida a tehnologiei.

Legat de achizitia unor TV-uri cu abilitati 3D, e foarte important sa testati un astfel de televizor inainte de a-l cumpara, deoarece exista un procent de aproximativ 12% din populatia planetei care nu poate vedea 3D din diverse motive de sanatate.